As fi vrut atunci, sa pot opri timpul in loc.
Mi-era teama, mi-era teama ca nu aveam sa fiu asa cum se astepta el, dar atunci, nu stiu cum, nu stiu de ce am uitat de orice teama, parca-l cunosteam de o mie de ani, parca-l mai intalnisem odata, intr-o alta viata, sau poate acum, candva, de mult.
M-am lasat prada mangaierilor lui, m-am lasat cercetata de buzele lui, mi-era atat de dor de dragoste, de tandrete, de iubire. Era atat de tantru, de placut, nici macar nu stiam ca poate fi atat de placut.
O noapte de vis, as fi dorit sa nu se termine, sa dureze o vesnicie. As fi vrut sa-i pot darui si eu, aceeasi tandrete, dar nu stiam cum.
Fugisem de dragostea lui, fugisem atata timp, crezand ca nu-i meritam iubirea. Apoi am cazut prada buzelor lui, inimii lui, vorbelor lui.
Nu-mi trebuiau cuvinte, nu-mi trebuiau explicatii, as fi vrut sa pot absorbii toata fericirea si pot fugii cu ea.
Nu stiam daca acea noapte avea sa mai urmeze, nu stiam daca ma mai puteam bucura de caldura buzelor lui, nu stiam daca nu fusese decat un vis, mi-era teama sa nu ma trezesc si sa vad ca sunt singura.
Atunci mi-am dat seama cat de mult imi lipseste, mi-am dat seama ca ceea ce simteam se numea iubire, ca acele sentimente erau unice si nu puteau fi inlocute.
atunci m am hotarat sa i spun ca l iubesc!